TRR2013 etapa14 Caracal - Corabia

Dimineata. 4:30. Pentru prima oara nu mai am rabdare sa astept ceasul. Sunt nerabdator sa incepem si ultima etapa si zoresc pe toata lumea sa nu intarziem la startul de la ora 6:00.
Admiram soarele care rasare superb peste campurile de la intrarea in Caracal si pleacam in alergare prin briza dimineatii. Orasul este inca adormit in aceasta zi de sambata, asa ca ne permitem sa alergam in paralel toti trei (Eu, John si Narcis) povestind zgomtos. Curand lasam ultimele case in urma, trecem pe langa padurea de la Deveselu si ne angajam pe un drumul drept ce ne duce la Corabia.
Undeva pe dupa kilometrul 15 o masina alba oprita pe sensul nostru de alergare imi atrage atentia. Sunt parintii mei: Cristian si Paula, au venit sa ne incurajeze pe acesti ultimi kilometri. Dar surpriza nu se opreste aici, caci peste alti cativa kilometri vedem doi ciclisti ce se opresc in dreptul nostru. Din cauza castilor si  a costumatiei nu-i recunosc de la inceput. Oana si Gabi, participanti la primele doua editii TRR si-au pus dimineata bicicletele la tren si au venit si ei sa ne incurajeze. Sunt miscat si parca nu mai am rabdare sa tin ritmul constant. Alerg tare, poate chiar prea tare, caci undeva cu vreo 10 kilometri inainte de Corabia incep din nou sa am durerei in genunchi.
Dar Dumnezeu ne ajuta pana la capat si usor, usor, urmandu-l pe Narcis care este din Corabia, ne trezim pe plaja la Dunare, coboram cu greu niste trepte si ne aruncam in apa chiuind de bucurie. Tatal meu a adus o sampanie, ne stropeste frenetic, se fac poze, se strang maini, ne pupam, este o mare bucurie.
Il privesc pe John si vad in ochii lui aceeasi luminita pe care o simt si eu, caci dupa ce-m plecat de la Sighet acum 14 zile si am parcurs 800 de kilometri visand la acest moment, eram in sfarsit la malul Dunarii. Un vis implinit, impartasit cu toti cei care ne-au sustinut si ajutat si carora le multumim.
Dupa ce ne-am linistit, am fost toti invitati la Narcis acasa, unde mama lui: Agripina, ne-a primit cu bratele deschise si ne-a omenit, pentru care-i multumim inca o data.

 De nerabdarea alergam cam repede...

 Narcis ne arata drumul....

Echipa din ultima zi pe plaja la Corabia (de la stanga la drapta, in picioare): Agripina Badea, Paula si Cristian Chiurlea, Narcis Badea, John Callens, Gabi Solomon, Oana Badea, Ioana Chiurlea (in fata) Elviera Callens si Serban Chiurlea

TRR2013 etapa13 Lalosu - Caracal

O singura comparatie imi vine in minte cand ma gandesc la etapa de ieri, fata de cea de azi : Agonie si Extaz.
Etapa avea sa inceapa cu un suflu nou inca de la prima ora, cand un proaspat alergator ni se alatura pentru ultimele doua etape din acest TRR: Narcis Badea.
Cu picioarele odihnite si avid de experienta "ultra", nici nu-mi dau seama cand trec primi 15 km.
Este destul de racoare, iar ceata adunata deasupra Otetului filtreaza razele soarelui dandu-ne senzatia ca alergam undeva rupti de timp si spatiu.
Dis-de-dimineata mi-am aplicat un bandaj elastic peste muschiul rebel de ieri, am zis un "Doamne ajuta" si am inceput sa alerg sperand in minununi. Care exista!
Acum, sigur, nu stiu cat e meritul patch-ului cu Diclofenac pe care mi l-a dat John inca de ieri si pe care l-am tinut lipit de picior peste noapte, sau al foilor de varza strivite (remediu babesc, bine-cunoscut in lumea sportivilor de ultra !!!) aplicate in plus si tinute in frau cu un bandaj aplicat cu strasnicie de Ioana, sau chiar vorbim aici de un miracol inexplicabil ....
In plus, am inteles intr-un final (  :-))) !!! ) ca daca nu mai fortez si alerg constant, nu o sa ma mai supere.
Dupa ce trecem de orasul Bals, cu peisajul dezolant al fostei Intreprinderi de Osii si Boghiuri - altadata faima regiunii intr-o epoca a industrializarii, ajunsa acum um mastodont ruginit si had, drumul e lipsit complet de umbra si avem noroc cu norii care se strang pe cer si apara de soare. In plus, adie o briza racoroasa care ne da ghes spre sud.
Drumul, altfel destul de monoton, ne duce pana la intrarea in Caracal - unde punem punct acestei etape de 61 km, penultima din editia din acest an a TRR.
Narcis este extaziat, este prima lui distanta peste maraton, eu si John ne bucuram ca am ajuns la ultima etapa, fiind inca in stare sa alergam.

 Cei trei alergatori - pe fundal se vede Oltetul

 Morunglav

 In zare IOB-ul (Intreprinderea Osii si Boghiuri Bals)

 Cu 10km inainte de final

John la final

TRR2013 etapa12 Berbesti - Lalosu

Si iata ca vine si vremea indoielii...
Plecam devreme din Berbesti (5:40) de teama caldurii de peste zi, dar nu caldura imi va face probleme in aceasta zi.
Am mers un pic cam repede pana pe la kilometrul 30, cand mica durere pe care o aveam inca de ieri in muschiul piciorului stang, devine dintr-o data suficient de mare incat sa  simt cum se blocheaza tot corpul.
Ma rasucesc in loc de durere si ma opresc brusc.
Dupa cativa pasi durerea se atenueaza si continui, dar intr-un ritm de melc.
La prima pauza de alimentare incerc sa masez cu arnica, insa nu da rezultate miraculoase.
Apoi incerc cu Diclofenac Gel, tot nu se vede vreo schimbare, asa ca pana la urma adaptez ritmul alergarii la variatiile durerii.
Caldura de afara (31 grade) imi pare acum o problema secundara, nici macar durerea de la genunchi, cu care ma luptasem pana ieri, nu o mai simt.
Oamenii pe langa care trec ma privesc cu mare mila si remarc deja ca nu prea mai fac glume pe seama mea. Nici macar cainii nu ma mai latra :-)) !!!!
John are si el ceva probleme, dar se misca mai bine decat mine si se vede ca si-ar dori sa mearga mai repede, insa nu am cum sa-l ajut, caci depinde de logistica noastra (Ioana si masina).

Altfel spus, nu ca as fi vazut prea mult din peisaj, caci am fost cam tot timpul cu privirea in pamant, dar de la Berbesti si pana in Lalosu, unde s-a terminat etapa de 61 km, nu a fost decat un mare sat - practic continuu.
Daca la inceput mai vedeam dealuri spre orizont, odata ce am inaintat spre campie, nu am mai vazut decat case si iar case, oameni la munca campului si rareori masini.
O nota speciala pentru cei vreo 1000 de caini care ne-au latrat, din care circa 100 au iesit vitejeste din curti si ne-au fugarit pe strada, cauzand momente in care atentia ne-a fost distrasa de la alergare.
Sosirea in Lalosu a fost una speciala, in fata unor muncitori drumari, care cand afla ca venim in alergare tocmai de la Sighetul Marmatiei, lasa balta lucrul si se aduna ca la urs sa ne vada.
Am parte de o primire in aplauze, asa chinuit cum erau eu la ora aia ....
Ne-increzatori, intreaba de mai multe ori daca am venit pe picioare sau cu bicicleta.
Dau cu totii din cap admirativ si se indeamna unul pe altul sa se apuce de alergat, tachinandu-se amical.

Avem o mare bucurie fiindca in seara asta suntem acasa la Ioana unde o vom revedea pe Ana fiica noastra , si unde avem evident parte de o primire "ca la mama acasa".
Sarut mana mama Teodora!

Sa ne aducem aminte...

Caldura si durere. Voi rezista?

Singuratatea alergatorului de ultra

Drumari odihnindu-se privesc mirati un alergator nebun

TRR2013 etapa11 Cabana Petrimanu - Berbesti

Dupa o noapte linistita - cu exceptia unui soricel care a avut ceva de rontait in peretii cabanei si ne-a speriat nitel :-), ne trezim pe o dimineata racoroasa si umeda pentru un mic dejun copios luat in aer liber.
Plecam in alergare mai mult ca sa ne incalzim, si dupa circa un kilometru o cotim la stanga, angajandu-ne pe drumul catre Curmatura Oltetului, care pentru inceput serpuieste prin padure. Alergand, castigam inaltime si ne ridicam la altitudinea crestelor ce ne inconjoara, umbre diafane scaldate intr-un soarele timid si ceata agatata in crengile brazilor. John se opreste de nenumarate ori sa faca poze, eu tin ritmul si doar cu coada ochiului ma uit in jur. Stiu ca pana sus in sa sunt 6 kilometri de urcare si incerc sa-mi dozez cat mai bine energia.
In Curmatura ne intampina o turma de mioare si cei 6-7 caini aferenti care nu ne lasa in pace pana ce nu ne oprim din alergat si o luam la pas. Ne oprim sa facem poze si sa savuram momentul, caci de aici pana la Dunare ar trebui sa ne astepte numai coborare prin campie.
Imediat ce incepem coborarea aud un tipat din spate. Ma intorc si-l vad pe John intins pe jos, gandidu-ma ca s-a asezat asa ca sa prinda vreo poza dintr-un unghi mai special, dar imi dau seama ca nu-i de bine. S-a impiedicat in bolovanisul de pe drum si a aterizat pe maini si barbie. Am o strangere de inima, dar Dumnezeu ne ajuta si scapa fara urmari.
Coborarea ne duce prin padure apoi prin Cheile Oltetului, trecem si pe langa pestera Polovragi si o luam spre Berbesti, sfarsitul unei etape, de 53km pe o caldura sufocanta.
Genunchiul mi-a dat de furca astazi pe coborare si abia dupa ce am masat cu gel anti-inflamator am reusit sa alerg ca lumea. Sper sa nu se agraveze...

Priveliste in sus pe Valea Latoritei

Parang 

Turma de mioare in Curmatura Oltetului

Alimentare in fata manastirii Polovragi la iesirea din Cheile Oltetului. (observati privirea pierduta)

Lunga coborare din Curmatura Oltetului ne pune la grea incercare picioarele.

TRR2013 etapa10 Brezoi - Cabana Tudor Petrimanu

Ne trezim fara ceas si cu mare chef de alergat la 5 dimineata, dupa o noapte odihnitoare petrecuta intr-un hotl chiar pe malul Oltului.
In fata noastra se afla una dintre cele mai frumoase etape ale acestei traversari, etapa care inlantuie o mare parte din vaile Lotrului si a Latoritei pana la lacul Petrimanu.
De la bun inceput racoarea diminetii ne impinge de la spate si apreciem traficul redus in comparatie cu cel de pe Valea Oltului, care ramane din ce in ce mai in spate.
Ne bucuram de peisajul deosebit al lacului de acumulare de pe Lotru, cu panorama varfurilor care se oglindesc in apa linistita.
Dupa ora 11 incep sa se stranga nori de furtuna in jurul nostru, dar nu avem parte decat de un soare arzator, care pare ca se misca dupa noi si ne face sa suferim de caldura.
In plus, in aer se simte si umezeala acumulata dupa ploaia de ieri, si incetinim ritmul ca sa nu ne sufocam.
Mai taras, mai grapis, ajungem la bifurcatia catre Ciunget si parasim valea Lotrului.
Imediat dupa Ciunget, facem o pauza in dreptul uzinei electrice.
Un paznic vigilent vine sa ne atraga atentia ca nu cumva sa facem poze si ne sfatuieste sa fim atenti la vipere. Ne arata exemplificator o vipera de circa 20 de cm lungime si anemica ca o andrea, pe care tocmai o strivise in mijlocul drumului.
Urcarea de la Ciunget in sus, desi nu este foarte lunga (18 km), ne lasa impresia ca nu se mai termina. In cele din urma, soarele dispare si norii incep im sfarsit sa ne stropeasca cu o ploaie rece care ne da avant.
Admiram cascada "Apa Spanzurata" apoi imediat ajungem la lacul Petrimanu si implicit la Cabana Tudor Petrimanu, locul sfarsitului de etapa (~54km).
Avem ocazia sa mancam pastrav pe care il prindem cu mana noastra din mica pastravarie construita langa cabana si care se dovedeste deosebit de gustos.
Preturile cam piperate pentru cazare si mancare, insa nu avem de ales ....
Si din din pacate nu avem nici semnal la mobil, asa ca postarea pe site va trebui sa astepte pana maine.

TRR2013 etapa9 Oestii Pamanteni - Brezoi

Dupa un mic dejun frugal improvizat in camera de hotel - ca la ora 6 dimineata nimeni nu serveste pe undeva micul dejun- , plecam determinati catre o etapa deosebit de salbatica si de frumoasa pe un traseu pretentios.
 Prima parte a etapei, de la Oestii Pamanteni la Suici prin Cicanesti, este un drum cu portiuni pe care pana si caruta ar avea probleme, asa ca decidem ca masina de suport sa vina pe o ruta ocolitoare prin Curtea de Arges in timp ce eu si John vom face acesti primi 12km in autonomie.
Parcurgem apoi impreuna 9 km de asfalt pana in Salatrucu si din nou luam un drum ne-asfaltat pana in Perisani. Lipsa asfaltului e compensata cu varf si indesat de frumusetea peisajelor si de blandetea oamenilor pe care ii intalnim .
Din Perisani, incepe din nou asfaltul, iar de la Manastirea Turnu intram pe Valea Oltului, pe drumul national pe care il fentam ocazional pe stanga si dreapta folosind drumuri de caruta.
Sosim pe ploaie in bifurcatia cu drumul spre Brezoi, dupa 55 de km alergati.

Ce ne-a impresionat?
- frumusetea satelor. Chiar John a remarcat ca multe case sunt mai interesante decat cele din Maramures. Picturi, mici decoratiuni, atentie la detalii.
- peisajul muntelui Cozia, vazut din saua dinaintea satului Poiana si in special panorama dealurilor verzi pline de turme de oi (si caini care nu ne-au iertat).
- un batranel sugubat, cu coasa in spinare, vorbaret si plin de voie buna, care vroia neaparat sa o pupe pe Ioana (pe obraz!!!) .
- O fetita de 10 ani, Andreia, care a fugit cu noi circa 2 kilometri si ne-a rugat daca putem sa o ajutam cu niste haine. I-am dat ceva de mancare si am promis ca o sa ne intoarcem candva cu haine, caci ale noastre erau prea mari. In picioare avea niste espadrile mai mari cu vreo trei numere....

Ce zice organismul?
-Genunchiul stang se umfla in continuare si durerea pare de fapt sa plece de la un inceput de periostita,
-In laba piciorului drept este un punct dureros, si e ca si cand as calca tot timpul cu talpa goala pe o piatra ascutita,
-De la frecarea cu tricoul pe pectorali am iritatii dureroase,
-Azi am fost muscat de obraz de o musca si aveam impresia ca alerg cu o gogoasa prinsa sub ochi.
De fapt, nimic grav....

In rest toate bune, ceea ce-ti doresc si tie cititorule.

Biserica

Poza de grup. In spate masivul Cozia

Badea "pupacila"

Andreia a alergat cu noi 2km

TRR2013 etapa8 Conacul Ursului - Oestii Pamanteni

Astazi se poate rezuma simplu: Nu pot sa dorm mai deloc peste noapte, ma trezesc cu fatza umflata si muschii blocati, alerg cu dureri de genunchi stang si laba piciorului dreapta, nu prea mai pot sa ma alimentez si termin etapa de 52 de kilometri cu mare bucurie ca s-a mai dus o zi.
Asta a fost jumatatea goala.
Sa o vedem si pe cea plina:
De la Conacul Ursului - pe care il recomand inca o data pentru ospitalitate si calitatea mancarii si a serviciilor - drumul ce continua de-a lungul Paraului Caprei este deosebit de linistit pentru aceasta zi de duminica.
Se aud brazii cum fosnesc si vuietul apei adunata din zeci de izvoare si paraiase, si impreuna cu John si Daniel avem impresia ca suntem detasati de timp si spatiu. Folosim drumul din dreapta lacului de la Vidraru pentru ca este mai scurt pentru noi, alergatorii, dar mai ales pentru ca este ne-asfaltat si picioarele noaste au nevoie de un respiro.
In cei aproximativ 20 de kilometri pana la Barajul de la Vidraru intalnim doar vreo doua masini, asa ca ne tiuie urechile de atata liniste si ochii de plang de bucurie (sau este doar efectul curentului de aer de la lac).
Barajul ne impresioneaza, asa ca ne oprim putin din alergare sa facem niste poze. In parcarea de la Cetatea Poenari, Daniel isi incheie partea lui de TRR 2013 (aproximativ 440km). Cu parere de rau, ne luam ramas bun  de la el si de la echipa lui de suport: Tudor - baiatul lui, si Dl. Gheorghe (Gigi)- tatal lui. Au fost extraordinari.
Eu si John continuam cei cativa kilometri ramasi pana in Oestii Pamanteni unde vom dormi in seara aceasta.
Cu cativa kilometri inainte de sosire, printre multele masini care trec pe langa noi vad cu coada ochiului un Golf alb ce venea dinspre Curtea de Arges cu un numar de inmatriculare care-mi pare cunoscut.
Si, exact cand ne felicitam pentru terminarea etapei apare colegul meu de serviciu: Cristi C. care astfel imi procura a doua mare surpriza placuta din acest TRR (cealalta fiind aparitia Dlui. Marian C la Sighet). Strangeri de mana, pupaturi, poze, multa bucurie sa te intalnesti cu cineva care a batut atata drum pana aici doar ca sa te vada si se te incurajeze.
Mai tarziu aveam sa aflu ca si alti colegi de servici au fost in zona, dar nu au reusit sa ne gaseasca. Multumiri tuturor!

(Si iata cum am demonstrat ca doua jumatati nu sunt egale. Cel putin in ceea ce ma priveste )

TRR2013 etapa7 Cartisoara - Conacul Ursului

Dimineata, dupa cum ne anuntase inca de la Medias, apare la hotelul din Carta si Corin Zinz care vrea salerge alaturi de noi etapa de azi. Asa ca plecam in formula "3+1" la asaltul celebrei sosele Transfagarasan pe o vreme care se anunta frumoasa.
Totul incepe calm, pana trecem de Cartisoara unde diferenta de nivel devine importanta, dar

frumusetea peisajelor si racoarea padurii compenseaza. Urmarim constiinciosi nenumaratele serpentine si ne trezim la "Balea Cascada" - de unde privelistile impresionante ale cascadei si ale Vaii Balea se deschid in fata noastra. Sunt doar cativa nori agatati pe stanga vaii, dar Dumnezeu ne iubeste si ne permite sa ne delectam cu frumusetea peisajului. John si Elviera sunt extraordinar de impresionati de ceea ce se afla in jurul lor. Nu e de mirare, doar se stie ca tara din care vin ei, Belgia, este aproape plata!
Abia acum traficul se trezeste la viata si incep sa apara pe sosea din ce in ce mai multe grupuri de masini si motociclisti. Dar drumul este suficient de lat si de bun, asa ca

alergam linistiti in continuare.
Tot alergand, castigam inaltime si curand strapungem norii ce ne obturau vizibilitata spre partea finala a vaii. Se vede soseaua pana sus in caldarea Balei si incerc sa numar serpentinele, dar nu reusesc. Pierd sirul undeva de la 15 in sus, asa ca ma multumesc sa tin capul in pamant si sa alerg. Corin este de mult in fata, picioarele odihnite si antrenamentul lui de munte isi spun cuvantul.
Eu, Daniel si John ajungem in aceasi timp si cu mare bucurie la intrarea in tunel, pentru a ne angaja in traversarea celor 800m de intuneric.
Experienta e inedita, alergam alaturi de masini ale caror faruri ne fac sa pierdem notiunea de spatiu si sa avem de multe ori senzatia ca ne lovim de pereti.
La iesirea din tunel ne asteapta o ploaie torentiala. Din fericire, nu avem parte de fulgere si de tunete, iar plafonul noros este undeva la nivelul cel mai de sus al crestei, astfel ca inca putem sa admiram maretul peisaj.
Alergam incet pe coborare, atat din cauza ploii si a masinilor foarte numeroase, cat si pentru a ne menaja genunchii, care astazi au "implinit"  jumatate de TRR - distanta.
Cand ajungem la Conacul Ursului, locul de popas pentru seara aceasta, ploia se opreste si

iese soarele. Un sentiment placut sa stai la soare dupa o etapa atat de frumoasa!
Multumirile mele echipelor de suport si felicitari lui Tudor care a facut toata etapa de azi pe bike!!

TRR2013 etapa6 Mosna - Cartisoara

Ne despartim cu greu de Mediasul atat de primitor, si pe o vreme innorata (in sfarsit), ne indreptam spre Agnita. Drumul este superb, serpuind prin paduri si depasind mai multe "hule".
Nu ne deranjeaza prea mult urcarile caci incepe sa ploua si incepem sa functionam in regim de "racire cu apa". Din pacate pentru insotitori si biciclisti nu este la fel de bine si incep sa apara umbrele, pelerine si "figuri plouate".
La intrarea in Agnita, este prezent la post un filtru de politie rutiera.
Agentul din mijlocul drumului, imi arunca o privire dojenitoare si simt ca ar vrea sa ma certe ca alerg pe carosabil, dar mai mult ca sigur ca mina mea obosita si faptul ca eram ud din cap pana in picioare, il fac sa renunte. Vorba unui prieten: "Nu ma ajuta fatza!"
Eu si John suntem cam nerabdatori astazi si tragem tare cu alergatul. Nu suntem chiar de tot vinovati, din spate ne tot alearga niste nori amenintatori si tunetele care bat din ce in ce mai aproape.
Odata iesiti la satul Noul Roman ne izbeste direct in fata panorama grandioasa a Fagarasului. Simtim un nod in gat de emotie cand realizam ca am traversat aproape jumatate de tara ca sa ajungem la Lantul Carpatic. Zona in care suntem noi este in soare, soarele acela de dinainte de furtuna, care te arde in timp ce din spate ne gonesc  norii negri iar in fata ne asteapta crestele semete pe care inca se ghiceste zapada.
Dupa cei 65 de kilometri ai etapei de azi, ajungem intr-un final in Cartisoara,  pentru o pauza binemeritata. Maine ne asteapta Transfargarasanul si ne rugam pentru veme buna.

TRR2013 etapa5 Ludus - Mosna

Trezitul la ora 5 dimineata, asa cum ne propusesem, ne-a permis sa avem un mic-dejun frugal pe terasa motelului Salcamul si sa putem lua startul la ora 6, pe racoare .
 Echipele de suport ne-au secondat indeaproape, inclusiv cei doi biciclisti insotitori - care din motive de trafic rutier foarte intens si periculos -  si-au urcat bike-urile pe masina si au mers cu masina .
Prima oprire pentru alimentare s-a facut in satul Cuci, unde am intalnit carute cu tigani matinali si cai frumos inzorzonati,
In Iernut, cand inca nu se facuse ora 7, s-au si infiintat langa noi trei tigancuse abia trezite din somn, cersind foarte convingator, cu candoare si tupeu ...
Dupa aproape 14 Km pe drumul national, intram in sfarsit pe judeteanul spre Tarnaveni, mai putin circulat si care a permis tinerilor nostri biciclisti sa-si coboare 'uneltele' de pe masina si sa se apuce de pedalat.
Urcarile si coborarile "hulelor" - cum li se spune in aceasta zona dealurilor - au fost o incercare pentru toti alergatorii in special dupa ora 10, cand caldura a inceput din nou sa se faca simtita.
Noroc cu peisajele, absolut incantatoare, si cu umbra copacilor care mai atenuau din senzatia de oboseala acumulata deja pana la aceasta etapa.
Eu am inceput sa-i cer Ioanei sa se opreasca dupa primii 3 Km intre punctele de alimentare si sa-mi dea un bidon cu apa rece sa ma racoresc si sa ma hidratez, caci transpir foarte mult.
John si Daniel nu au aceleasi probleme, sau cel putin nu la fel de mari ca mine.
In satul Botorca, aproape de Medias, am avut placuta surpriza sa intalnim doi fani, ale caror nume nu le-am retinut din pacate - caci eram destul de obosit -  care ne-au intampinat cu urari de "Hai Romania' si fluturand din poarta drapelul tricolor. M-am oprit sa vorbesc cu ei si mi-au spus ca au auzit de noi . Nu stiam ca suntem asa mari vedete ...
Oricum, le multumesc mult pentru gestul lor, care m-a impresionat, caci suntem mai degraba obisnuiti cu remarci de genul : "Da' pentru ce alergati ?" sau  "Ce castigati?" sau "Baaaaa, mai repede, ce asta e alergat la voi ????" si altele.

Inainte de Blajel, ghici cine vine in inatampinarea noastra? Bunul nostru prieten Corin Zinz din Medias, calare pe a lui nelipsita bicicleta. Isi propune sa ne ajute in vreun fel,  si ii lasam in grija pe micii nostri biciclisti ca sa-i ghideze pana la hotel.
Noi stim drumul, si oricum, sfarsitul de etapa e prevazut dincolo de orasul Medias, asa ca nu are nici un rost sa-i taram dupa noi pe biciclisti doar de dragul de a-i pune sa faca niste kilometri in plus pe o arsita dogoritoare.
Sosirea ne reuneste cu alti prieteni dragi: Corina - sora lui Corin si Domnu'Mihai, tatal lui Cordinm toti medieseni pe cinste, carora le multumim pentru caldura cu care ne-au inconjurat in plus fata de cea de afara .
Seara, la hotel, alta supriza, alti prieteni din Medias vin sa ne vada, Flori si Titi la fel numai suflet mare si inima cat cuprinde. Flori ne-a adus prajituri cu rubarba, Hajni ne-a facut niste eclere speciale, iar bucatarul de la Casa Honterus a gatit deosebit, incat eu cred ca azi am terminat ziua cu mai multe kilograme decat am inceput-o, asta in ciuda celor 59km alergati.
Tuturor le multumim ca ne-au facut aceasta zi de neuitat.

TRR2013 etapa 4 Budesti-Ludus

Am avut parte de o noapte agitata la Hanul Km 17 din Jucu. Camerele erau prost antifonate, asa incat am auzit toate camioanele care treceau pe sosea si din cand in cand cate un tren care facea sa vibreze toata camera. 

Si ca sa fie distractie pana la capat, o data la jumatate de ora bucatarul mai batea niste schnitzele - probabil pentru niste soferi nocturni -  si le batea atat de tare, ca duduiau peretii casei !!!. 

In zadar am coborat la receptie sa-i rog sa termine cu batutul, caci bucatarul avea propriul ritual la care nu vroia sa renunte cu niciun chip. 

Si asa, dupa circa 4 ore de somn agitat, ne trezim si parcurgem cu masinile distanta de 50 Km, inapoi pana la punctul de start. 

Traseul de astazi : monoton si lung (61k m), caldura mare, foarte putina umbra.

Echipele de suport fac eforturi sa gaseasca puncte de alimentare cu umbra, care sa fie plasate nici prea aproape, nici prea departe pentru alergatori - care si-asa sunt foarte incercati de oboseala datorata caldurii.

Moralul meu  nu a fost azi la inaltime - si scadea pe masura ce treceau kilometri si se intetea caldura. 

Noroc cu peisajele, care nu se dezmint - frumusetea regiunii prin care trecem este spectaculoasa, desi indreptandu-ne spre sud, remarcam o oarecare schimbare de colorit, din verde crud si intens catre galben .

Pe la Mihaiu de Campie trecem pe langa niste lacuri pe malurile carora pescari isi incearca norocul, iar eu ma gandesc cu mare voluptate la cat de rece trebuie sa fie apa si cum ar fi daca as sari sa fac o baie.

John se simte bine in continuare si alearga in fata, are chef si nu-l deranjeaza caldura, eu cu Daniel alergam linistit incercand sa conservam cat mai multa energie sub soarele toropitor. 

Sfarsit de etapa in forta, dupa o urcare in panta de aproximativ 400 de metri, pana la la Motel Salcamul din Ludus. O bere rece la sosire si ceva racoare in interior ne readuc incet - incet moralul pe linia de plutire.

 De afara, motelul nu pare cince-stie-ce, insa ne uimeste cu ospitalitatea personalului si curatenia interioarelor.

 

 

TRR2013 etapa3 Salva - Budesti

O noua zi, inceputa printr-un start banal, urmata de un traseu pe o sosea lunga si monotona pana in Beclean.
Daniel si John sunt ok dar eu trag cu greu de mine, de parca nu as avea energie. Pe la ora 10 incepe deja sa fie foarte cald si nici un nor nu se vede pe cer. Trecem de Beclean, si ne inscriem pe niste drumuri mici ce leaga sate uitate de lume: Nuseni, Matei, Mociu, Fantanele. La ora pranzului, caldura torida pare ca a impietrit orice urma de viata. Nici macar cainii nu ne mai latra, iar putinii trecatori se uita la noi ca la niste naluci.
Avem parte si de bucati de drum neasfaltat si, spre norocul nostru, nu trec aproape deloc masini care sa ne umple de praf.
Oprim pentru o pauza in fata unei remorci pline cu stupi. Domnul care pazeste stupii - domnul Emil - un bistritean solid si rumen in obraji, vine sa ne previna sa nu ne speriem si sa damlovim cumva  albinele, chiar daca vin sa se aseze pe fata noastra...
Ii povestim de unde venim, dar nu pare foarte impresionat. Mai degraba suntem noi impresionati de jovialitatea, buna-dispozitie si vorba dintr-o bucata. Ne arata cu mare mandrie izvorul curatat de dansul dis-de dimineata si ne invita sa luam apa rece. Intr-adevar apa este ca gheata, dar pare cam tulbure pentru stomacurile noastre fragile, asa ca o folosim doar pentru racorit.
John este in elementul lui, de parca s-a antrenat la Maraton des Sables, la fel si Daniel care tine un ritm echilibrat, dar eu ma lupt pentru fiecare pas si transpir de parca sunt sub dus.
In sfarsit, ultimii 6 km din cei 62 ai etapei de azi, ne duc printr-un peisaj deosebit. Urcam din satul Fantanele si intram in padure bucurandu-ne de racoarea oferita. Odata traversata padurea, ajungem pe creasta unui deal de unde, in dreapta si in stanga noastra se deschid privelisti minunate asupra dealurilor care ne inconjoara. Un sat micut in stanga, un laculet in dreapta, cateva palcuri de padure si mozaicul loturilor de culturi in culori de galben, verde si maro.
Aproape de final, primim un telefon de la pensiunea din Sarmas, unde rezervasem cazare pentru noaptea asta.  Da, ati ghicit : camerele au fost date, se pare unor muncitori sezonieri care le ocupa pentru doua saptamani, nu doar o noapte ca noi - turistii . Nu aveam chef tocmai de asa ceva, dar deh !!!!
"Multumim" in gand si conducem pana in Apahida unde gasim prima pensiune cu camere libere.
Dupa o masa de seara copioasa ,  arsi de soare si multumind Domnului pentru aceasta noua zi, mergem cu totii la odihna binemeritata .