2011 06 28 TRR etapa 10 Medias-Vama Seaca

Plecam cu putina intarziere, datorita necesitatii re-organizarii in numai doua masini. Tata renunta la restul traversarii.
Vreme numai buna de alergat. Traversam Mediasul in grup, la primele ore ale diminetii, bucurandu-ne de liniste si calm.
Urcam hula Baznei (dealul) intr-un ritm placut si regrupam in varf admirand privelistea Mediasului care abia se trezeste. Coborarea spre Blajel imi solicita tendoanele si muschii inca insuficient incalziti.
Cand ajungem in dreptul localitatii Bazna, incepe ploaia si vantul. Ma bucur apoi de un pasaj pe drum ne-asfaltat pana in Cetatea de Balta.
Aici o parte dintre noi reusesc sa piarda putin traseul, asa ca ma trezesc alergand singur la intrarea in Jidvei.
Drumul face cateva curbe periculoase si ma feresc cu greu de masini. La una din curbe, remarc niste urme de frana si parapetul putin indoit. Imi zic in minte:
"Aici trebuie ca cineva a derapat de curand". Mai procesez nitel si ma intreb ce s-ar intampla daca ar fi una din masinile noastre. Apoi imi alung gandul pentru ca nu-mi pot imagina toata complicatia care ar urma.
Ajung in punctul de alimentare si aflu si vestea: Renault-ul nostru a derapat si a lovit parapetul: far spart, bara indoita, dar din fericire nu a fost nimeni ranit.
Totusi trebuie mers la politie si declarat si asta inseamna ca raman fara suport. Dumnezeu ne ajuta, Coco si familia lor minunata, veniti in trecere sa ne vada, se ofera sa preia functia de alimentare pentru mine si Gabi.
Continuam. In Sinmiclaus, Gabi  e in fata eu in spate. Trebuie facut stanga la pod, dar vad cu coada ochiului un tricou verde fosforescent care dispare pe ulita din dreapta.
Sprintez cat pot, dar ulita este tot in curba si il pierd din vedere. Alerg in disperare si tip cat pot: GABI, GABI!!
Incercati sa va imaginati scena: o ulita de sat, oameni linistiti ce barfesc vecinii cu voce molcoma, si un disperat, imbracat intr-un tricou fosforescent si care urla cu fata schimonosita de efort.
Imi dau seama de penibilul situatie, exact in momentul in care ma aude si Gabi. Bucuros, ma intorc fericit, la timp pentru a infrunta privirile dojenitoare ale comunitatii trezite de ragetele mele.
Ne regalam cu aproape 20 de kilometri pe un drum ne-asfaltat, peste niste dealuri superbe. Ne simtim atat de bine incat ne hotaram sa lungim etapa cu 2km.
Tocmai bine, ne ajunge si Ioana, care a terminat repede formalitatile cu masina.
De remarcat ca am fost insotiti de o echipa de la TVR care ne-a filmat si ne-a luat interviuri. Se pare ca vom ajunge la vreo emisiune pe undeva si promite sa fie interesanta.
La sosire, Hajini (sotia lui Corin) ne rasfata cu niste eclere adevarate, de a trebuit sa-mi redefinesc scala de valori gustative.
In concluzie o zi plina de evenimente, si cu o vreme nu tocmai perfecta; totusi m-am bucurat non-stop de bucuria alergarii si asta nu egaleaza nimic.