2006 Marea Traversare a Alpilor

“Transpiratia curge in valuri. Sunt pe putin 30 de grade. Tendonul lui Achile de la piciorul drept ma doare de simt ca plezneste. Muschii sunt durerosi dupa 14 zile de efort. Pulsul este pe la 150. Adidasul drept, agatat intr-un ciot de stanca, lasa sa iasa degetul mare. Ma chinuie setea, si bautura izotonica din camelback este clocita. Zaresc ca prin ceata ultima sa « Col de Berceau – 1090m » si-mi trebuie ultimele picaturi de energie pentru a o depasi. In spatele ei se vede in sfarsit marea. Cobor ca un nebun pe poteca plina de grohotis. Sunt la limita, daca ma impiedic probabil ca va fi nevoie de ceva cusaturi si ghips. Strazile din Menton sunt un adevarat labirint. Coborarea spre port este mai lunga decat credeam. O ultima strada in panta, cineva imi face o poza, un alt trecator ma aplauda, sunt in transa, si trec linia de sosire. Incredibil ! Am castigat ultima etapa. Dupa ce-mi revin din goana nebuneasca, ma arunc in mare si in timp ce inot ma uit in spate la muntii pe care tocmai i-am trecut. „ Este sfarsitul unei aventuri care a inceput cu 14 zile in urma pe malul lacului Leman, langa Geneva. Un grup de 17 alergatori de anduranta totodata si iubitori ai muntelui (10 francezi, 2 elvetieni, 2 americani, 1 neamt, 1 olandez si 1 roman) si-au trasat ca obiectiv parcurgerea lantului Alpilor francezi de la Nord la Sud, adica peste 600km si aproape 34.400m diferenta de nivel. In medie asta inseamna 43 km si circa 2400 m diferenta de nivel pe zi. Sau altfel spus cate un maraton pe zi timp de doua saptamani inchiate. Pregatirea pentru o astfel de cursa nu se poate face intr-o vara, ci numai acumuland succesiv an de an experienta si multi kilometri.
Ziua 1 , 27 august ora 7:00, portul orasului Thonon les Bains, la 10 km de Geneva. Stam frumos aliniati pe linia de start, si incercam sa zambim la aparatul de fotografiat, dar emotia ne gatuie. Din fericire primii 20 de km trebuie sa ramanem grupati si ritmul de alergare este destul de lejer. Apoi trecem prin satuce pierdute printre dealuri inainte de a incepe urcusul adevarat prin pajisti ce mustesc de apa. In spate, lacul Leman se pierde in ceata. Deja se simte ca suntem in Alpi. Alergam pe o poteca plina de grohotis inconjurati de lacuri glaciare de o culoare verzulie, aflate la baza unor varfuri ce-mi amintesc de Piatra Craiului. Turistii se retrag cu respect din calea noastra si ne incurajeaza: „Allez, courage!”. De la inceput am incercat sa ne grupam si sa alergam impreuna. Un alergator varstnic spunea: Un kilometru alergat impreuna, este un kilometru liber (usor de alergat). Prima etapa a insemnat si un dus rece pentru multi dintre noi. Cum alergam pe o poteca turistica (GR5), trebuie sa fim atenti sa pastram marcajul. Si pentru ca marcajul este foarte discret, „ajutati” si de ceata am reusit sa pierdem poteca. Toata chestia s-a lasat cu vreo jumatate de ora de bajbaiala. Sosim la Chapelle d’Abondance, o mica localitate si deja ne simtim coplesiti de amploarea distantei pe care vrem sa o parcurgem. Ziua 2. Continuam spre sud prin ceata si stropi de ploaie. Organizatorul: Philippe Delachenal, un alergator cu un palmares impresionant (printre care si Maratonul Everestului) a alergat si el. Intamplarea a facut sa plecam impreuna cu el si alti 4 alergatori din refugiul de la Lac Vert. Pentru vreo cativa kilometri am fost nevoiti sa urmam poteca GR5 care trecea prin Elvetia. Numai ca aici marcajele erau si mai sporadice, asa ca am ocolit, pierzand vreo jumatate de ora. Seara,la masa, toata lumea il lua peste picior: „cum este posibil ca organizatorul sa incurce traseul”, iar el foarte calm raspunde: „Tin sa va reamintesc ca numele organizatie pe care o conduc este : Courir et Decouvrir –alerga si descopera-, si chiar asta am facut astazi, am descoperit locuri noi”. Ziua 3. Plecam cu emotii mari si cu vreme nu prea buna. Astazi se presupune ca vom vedea panorama Mont Blanc-ului din Col du Brevent, dar odata ajunsi acolo suntem intampinati de vant puternic si ninsoare. Alergam in disperare sa coboram cat mai repede in vale la adapost. Noaptea nu pot adormi. Parca am mii de furnici care forfotesc prin muschi.

Ziua 4. Din nou avem parte de frig si zapada. Trecerea peste col du Bohnhomme ne aduce intr-o lume de zapada si gheata. Cam mult pentru adidasii nostri de trail. Alerg sa ma incalzesc. Privelistea de pe Crete des Gites este fabuloasa. Creste zimtate se succed pana in zare. Sosirea etapei de astazi este la vale si trebuie sa fim atenti unde punem pasii printre tapsane de iarba. Suntem cazati intr-o ferma tipica pentru zona Beaufortain, si suntem serviti la discretie cu branza Beaufort. Noaptea este din nou chinuitoare. Muschii brutalizati dupa 4 maratoane, in 4 zile consecutive, se umfla si alterneaza senzatiile de arsura cu cele de frig glacial. Nu pot dormi deloc si nu fac decat sa ies si sa intru in sacul de dormit toata noaptea.
Ziua 5. Trecem pe langa celebra Pierra Menta, stanca puternic individualizata, intr-o lume de grohotisuri ce seamana mult cu Retezat-ul nostru. Ma simt in forma, vremea buna a revenit. Ma surprind pe mine insumi alergand bucati lungi la deal. Ajung mai multi concurenti si ma opresc in dreptul fiecaruia sa schimbam cateva vorbe. Nu ne simtim deloc intr-o competitie. Poate doar cu noi insine. Si de aceea schimbam impresii. Sosire in tromba in fata unui minunat refugiu cu o mare pajiste, pe care ne intindem si lenevim la soare. O noapte mai buna. Ziua 6. Am trecut prin parcul natural Vanoise. Vai glaciare de dimensiuni impresionante, lacuri de culoare gri-verde, varfuri la peste 3000m ce poarta povara ghetarilor. Cea mai mare parte a timpului s-a alergat la altitudini peste 2500 m si multi dintre alergatori au avut o cadere de forma. Eu m-am simtit foarte bine, dar poate fi si o intamplare. In schimb, pe coborarea finala catre Pralognan am simtit cum tendonul de deasupra calcaiului drept se blocheaza. Durerea era ca si cand ar fi plesnit ceva inauntru. Am continuat sa alerg si dupa inca cativa metri o noua durere la fel de ascutita ca prima. Nu mai aveam curajul sa inaintez de frica sa nu simt din nou cum ma blochez. Ajung la sosire si cer ajutor medicului, cu disperarea unuia care este pe moarte. Evident ca medicul ma paseza si-mi zice sa stau linistit ca nu este nici o urgenta si ca oricum daca ma doare asa tare am o tendinita acuta ce necesita repaus. M-am simtit jignit. Ce repaus! Mai am 8 etape de facut pana la mare. Doar nu o sa renunt la traversare dupa toate eforturile de a ajunge aici! Slava Domnului, lucrurile s-au aranjat, am primit gheata si anti-inflamatoare iar a doua zi eram din nou pe linia de start. Ziua 7. Am alergat cu o teama fantastica. Ma chinuiam sa indoi cat mai putin laba piciorului ca sa economisesc tendonul. Aratam ca unul care a scapat de pe linia intai. Dar nu eram singurul in aceasta situatie. Chiar in aceea zi, ramanand in urma, trec saua Col de Chaviere (2790m) si imediat dupa ea, chiar cand credeam ca am ramas de caruta, il zaresc pe Stephane, alergator din Franta, liderul cursei de pana atunci. Ce cauta Stephane acolo? Am zburat eu sau …? Din pacate Stephane deabia mai putea merge din cauza unei rupturi musculare. De altfel, va abandona cursa, insa cu un curaj fantastic va reveni si va alerga ultima etapa. Trecem de Modane si urcam spre Valfrejus pe un drum pietruit. In fiercare curba este cate o troita. Ma opresc din alergare in dreptul fiecareia si ma inchin, cerand ajutor de la Dumnezeu sa termin cursa.
Ziua 8. Prima zi in care caldura se face simtita. Deja umezeala Alpilor din Savoia superioara este mult in urma. Gasim rar apa. Am trecut printr-o multime de sei si sfarsitul de etapa pare ca nu mai vine. Unele caldari imi par peisaje selenare. Ziua 9. Calvar. Inca de la plecare sunt cam moale. Depasesc un veteran care ma descurajeaza si mai mult: „Mergi usor baiete caci etapa de maine este si mai tare”!. Mai imi trece cu peisajul. Ma intreb de ce nu am ramas acasa cu o bere in mana privind la Discovery. Castelul Queyras ramane in urma. Am un moment de cadere si dezorientare. Cred ca am trecut de o bifurcatie, ma intorc circa 10 minute, apoi scot harta si revin. Imi vine sa plang de suparare. In sfarsit un izvor! Cu un ultim efort sosesc in Ceillac, un satuc de o frumusete aparte. Seara, girantul refugiului ne povesteste de cum a luat nastere ideea de traversarea a Alpilor. Ziua 10. Suntem in Queyras. Asta inseamna peisaje deosebite si uscaciune. Gasim si flori de colt. Oboseala si-a pus amprenta asupra tuturor alergatorilor. Americanul John are dureri la genunchi si incearca coborarea cu spatele. Se pare ca reuseste, dar asta il costa un timp enorm. Astazi ultimii sososesc dupa 12 ore de cursa. Pe chip l-i se citeste frica pentru zilele ce vor urma. Dominique, un alergator francez anunta ca nu va mai lua startul a doua zi. Refugiul in care dormim, este un adevarat muzeu. Poze de pe aproape toti muntii lumii se afla peste tot. Sunt facute de girantul refugiului, un mare indragostit de natura.
Ziua 11. Urcari, coborari, grohotis, caldura, erori de orientare, frustrare, uscaciune. Pentru o clipa realizez ca am facut 477km. Au mai ramas 127. Al patrulea abandon, Guy, a facut tendinita.
Ziua 12. Am avut parte de una din cele mai lungi coborari din toate etapele. Cam 1500m diferenta de nivel pe 15km. Din fericire am fost in verva, caci parca incep sa simt marea. Fac un tandem bun cu unul din francezi: Christophe si terminam pe locul 3 la egalitate. Seara nu prea am ce manca pentru ca gazda a gatit non-vegetarian. Un nou abandon, Marcy-americanca. Spune ca nu mai are putere sa-si mai faca rau.
Ziua 13. O etapa mai scurta ce ne poarta in celebra Valle des Merveilles din masivul Mercantour. Seamana foarte mult cu Retezatul. Din nou alerg cu Christophe si fac o cursa buna. Seara la refugiu suntem tratati cam prost. Suntem la peste 2000 si scoatem din nou hainele groase. Desi ne imaginam ca vom fi deconectati inainte de ultima etapa, toti suntem foarte emotionati. Noaptea nu pot dormi deloc. Il tot aud pe american –John, cum se chinuie la toaleta. Se pare ca a baut apa nepotabila si are enterocolita. Ziua 14. Cer de clestar, lacuri de un albastru taios, stanci si tancuri de jur imprejur. Liniste. Apoi incepem sa alergam. Dorinta de a ajunge la mare ne impinge de la spate. Nu stiu cum au trecut kilometrii ultimei etape (45), dar cand am ajuns pe malul marii am trait o bucurie indescriptibila. Castigarea ultimei etape mi-a permis sa raman pe locul 6 la general.
Dar locul ocupat nu este asa important. Peisajele, oamenii si trairile reprezinta adevarata bogatie spirituala ce va dainui.