Friday, July 24, 2009

2009 Creasta Fagarasului in pas alergator


Vis vechi, traversarea Fagarasului in alergare, s-a implinit pentru mine si coechipierul meu Dan Lixandru. Pe data de 18 iulie, profitand de vremea buna, am acoperit distanta de la Manastirea Turnu Rosu la Vf. Comisu (intrarea in padure) intre ora 4:00 si 24:00 deci: 20 de ore.
*****

Imi aduc aminte cum in 2006, cu ocazia Marii Traversari a Alpilor am vorbind cu un francez de muntii Romaniei, si l-am invitat sa incercam impreuna traversarea Fagarasului intr-o singura etapa non-stop. Nu a fost sa fie in 2007, caci francezul a renuntat la tura. De altfel principalul obstacol in tot acest timp a fost gasirea unui coechipier cu care sa pot sa ma inham la asa o munca. Astfel a trecut si 2008.
Anul acesta, mai hotarat ca niciodata si inspirat de traversarea reusita in doua zile a echipei din Timisoara (Alin Tanase and Co), am lansat zvon inca de prin ianuarie printre toti alergatorii din Bucuresti care ar fi interesati de asa o incercare. Pana in iunie am strans trei doritori: Dan Lixandru - participant de Carpathian adventure si Maraton Piatra Craiului, Fabrice Beschu - alergator de maraton francez si participant la cateva raid-uri si Jean-Pascal Fouquet - tot francez, cu multa experienta in cursele de ultra-trail (UTMB, Diagonale des fous, altele). Stabilim si ca data probabila inceputul lui iulie, undeva 11 sau 18.
Apoi pe 7 sau 8 iulie citesc cum Alin si Cristi au reusit sa inchege creasta in 24 de ore. Regret ca nu am fost noi primii? DA! Chiar si teama ca nu vom reusi sa facem macar acelasi timp, caci eu ma gandeam initial la vreo 30 de ore. Oricum, zarurile au fost aruncate, week-endul 17-18 vom fi acolo sa incercam si noi "creasta cu degetul".
Cu doua zile inainte aflam ca Jean-Pascal este retinut la servici, in schimb tatal meu accepta sa ne ajute la transbordat masina de la Turnu Rosu la Rudarita, si poate si un punct de alimentare la Lacul Capra.
Seara dinainte, pensiunea Ioana in Turnu Rosu, emotii si pregatiri de bagaje. Toata lumea bea bere fara alcool sau cola cu gandul la ziua de maine.
Cand suna ceasul la ora 2 jumatate nici nu stiu bine unde sunt. Mancam cu noduri, ne echipam si trezim gazdele sa ne deschida poarta. Mergem cu masin pana la Manastire ca sa scutim 3 km de drum anost.
Si iata, ora 4 fara cateva minute, ne imbratisam si plecam prin noaptea neagra: Serban, Dan si Fabrice. Depasim cativa sateni care plecau la cules, apoi trezim alti cativa care dormeau in poteca, si ajungem in creasta exact cand incepe sa se vada prima geana de lumina.
Se vad luminile Sibiului, Turnu Rosu, si avem impresia ca suntem deasupra lumii. In fata crestele se succed cu viteza. Mergem bine si rumegam emotiile si intrebarile care ne rasar in minte. Racoarea ne ajuta si simtim din plin bucuria miscarii.
Din pacate, undeva in apropiere de Saua Suru ne dam seama ca Fabrice nu poate tine pasul cu noi. A avut mult de munca la servici, iar antrenamentele au trecut pe locul doi, trei. Ne oprim si analizam situatia. Fara sa ezitam decidem sa ne separam, el in ritmul lui, eu cu Dan in ritmul nostru. Are harta se va descurca sa ajunga la Lacul Capra unde aveam intalnirea cu tata.
Si continuam, Avrig, Scara, Serbota, Negoiu.
Lacul Avrig

Mai domolim ritmul la traversarea Custurii Saratii si Strunga Dracului ca sa nu ne lovim. Scurta pauza la Lacul Caltun pe o vreme superba. Deja incepem sa gasim turisti pe creasta.
Trecem in fuga pe langa o grupa de tineri, care ne intreaba direct: "vreti sa faceti creasta in 20 de ore?". Ma uit mirat, si-mi dau seama ca sunt multi cei care au citit articolul minunat despre traversarea reusita a lui Alin si Cristi. Ca sa nu par fraier ii zic: "Incercam!", dar sincer la momentul respectiv nu aveam nici cea mai mica idee despre timpul pe care-l vom face.
Simtim apropierea de Lacul Capra unde ne asteapta tata si acceleram.
In pas alergator pe creasta

Tata este acolo, bucuros sa ne vada. A adus supa calda in termos si ceva sandwich-uri. Ba ne mai ajuta sa umplem si camelback-urile. Ne permitem 20 de minute pauza, timp in care aflam ca Fabrice a renuntat la creasta si a coborit in sat la Avrig. Tata il va recupera cu masina mai tarziu.
Noi continuam fara pauza: Fundul Caprei, Arpasul, Podul Giurgiului (unde umplem toate rezervele de apa deoarece nu stiam unde mai avem izvor) si ajungem in saua Podragul, aproximativ jumatatea crestei, la ora 15:00. Imi fac un calcul si constat ca am facut 11 ore pana aici, desi a fost jumatatea mai grea a turei (tehnic). Inteleg ca am putea termina tura in mai putin de 24 de ore si asta ne da aripi.
Da, dar acum car 6 litri de apa si cu restul echipamentului numai de zbor nu poate fi vorba. Vremea in schim ne ajuta de minune. Desi este soare, bate un vanticel care ne racoreste de parca am avea un ventilator montat pe rucsac.
Sositi pe Vistea, ne rugam de niste baieti sa ne faca o poza.
Vf. Vistea

Continuam fara prea mari probleme pana la refugiul Zarna, unde ajungem in jurul orei 20:00. Mancam ceva, dar stomacele nu prea ne asculta. Lasam parte din alimente la ciobanestii care ne privesc ingaduitor. S-a facut frig, vantul sufla tare, iar in spate si in fata se strang nori amenintatori. Ne imbracam cu tot ce avem si plecam mai departe. Nici nu urcam bine pana in prima sa, ca descoperim un izvor cu un debit impresionant. Ne asezam iar in fund si inghitim cate un gel pentru energie.
Trecem printr-o zona de ceata, sunem latrati de ciobanesti prea lenesi ca sa urce pana la noi, avem un moment de deruta, dar intr-un final, pe ultima geana de lumina, la ora 22:00 ajungem in Curmatura Bratiliei.
De aici nu-mi mai amintesc decat vantul turbat care-mi bate in fata, o poteca abia vizibila la lumina frontalelor, noaptea neagra si intr-un final indicatorul de la intrarea in padure. E ora 24 si am facut 20 de ore. Cu doua saptamani in urma, Alin a facut pana in acest punct 22 de ore, dar apoi el a coborat spre Valea Sebesului. Noi am vrea la Rudarita, dar stim ca sunt probleme de orientare din cauza defrisarilor. Si asa este, noaptea fiind aproape imposibil de gasit marcajul, asa ca o luam spre lacul Pecineagu, unde duc toate drumurile defrisarilor. Intr-o ora suntem la lac si avem noroc sa gasim locuri de dormit intr-o rulota a muncitorilor forestieri. E ora 2 noaptea si reusim sa dormim pana la 6 dimineata. Pe lumina revenim in creasta Tamasului si prindem coborarea spre Rudarita unde ne asteapta restul echipei cu care ne intoarcem la Bucuresti.
Imi dau seama ca nu pot descrie cat de frumos a fost sa putem defila tot Fagarasul intr-o singura zi. Toate urcarile si coborarile, peisajele, senzatiile de foame, sete, oboseala, ne ametesc. In plus suntem foarte bucurosi caci am depasit cu mult planul propus initial. Nu am urmarit nici o clipa sa facem un record, nu am ridicat nici o manusa, a fost implinirea unui vis nebunesc, o experienta unica din care am mai invatat o lectie.
Echipa

Multumiri speciale pentru tatal meu care a trait mari emotii asteptandu-ne. Multumesc lui Alin Tanase pentru informatiile pretioase dupa care m-am inspirat. Multumiri pentru turistii intalniti pe creasta care au inteles ca muntele poate fi trait si in alergare, si ne-au incurajat.

2 Comments:

Blogger Alin said...

Ma bucur pt reusita voastra Serban! Va adresez si aici felicitari!
Si ma bucur daca v-am fost de folos chiar si cu o mica informatie.
Sper sa ne cunoastem la MPC ;) AlinT

August 4, 2009 at 6:32 PM  
Anonymous Aura said...

Buna Serban,ma bucur pentru toate realizarile tale,m-au surprins foarte mult.FELICITARI!Amintindu-mi de copilarie mi-am adus aminte de frumoasele excurisii pe care le faceam cu sportul pe vremea cind exista LOCOMOTIVA...(Spiritul sportiv pe care l-am invatat de la parintii tai nu l-am uitat niciodata.)

March 29, 2010 at 12:30 AM  

Post a Comment

Subscribe to Post Comments [Atom]

<< Home