2012 07 20 Etapa13 Tismana-Motel Dumbrava (V.Cernei)

Dimineata rece in Tismana, un camp acoperit cu ceata diafana filtrand razele soarelui si un grup de alergatori ce pare suspendat in afara timpului si spatiului. Cam asa aratam noi in pen-ultima dimineata de TRR. Apoi lucrurile s-au succedat cu repeziciune, caci toti eram nerabdatori sa ajungem  cat mai repede la finish. Trecem in mare viteza prin Baia de Arama si apoi incepem sa urcam vreo 1000 m diferenta de nivel pentru a intra pe Valea Cernei. Avem parte de caldura dar si de foarte multa umbra. Peisajele oferite de munti ne fac sa uitam pentru o clipa de efortul depus. Eu unul, fac o eroare de calcul si astept sosirea mai devreme, numarand dupa bornele kilometrice. Deziluzie, mirare, frustrare, suparare, trec prin toate emotiile pana cand intr-un final recunosc intrarea pe traseul de la Maratonul Hercules, care-mi arata ca mai am 500m pana la Pensiunea Dumbrava-locul de sosire. Ajung brusc la: euforie, bucurie, extaz si oprim alergarea astazi exact in dreptul pancardei care anunta intrarea in ultimul judet traversat de aceasta editie TRR:  Caras-Severin. De fapt, o mare parte a timpului cat sunt in alergare ma gandesc la distante. In primul rand "sparg" etapa de circa 60km in trei bucati de 20km. Apoi mai sunt atent cand trec de jumatate, 30km,  si ca sa fac viata amara si altora intreb la fiecare punct de alimentare: Nu-i asa ca mai avem X kilometri? Tot in ideea asta sunt foarte atent la borne si daca nu gasesc punctul de alimentare dupa 5 km, uneori 7 km cand ma simt bine, fac de obicei un mic scandal Ioanei. Ieri de exemplu, imi da niste apa in bidon din mers si-i spun sa mai mearga 2 km si sa pregateasca un punct de alimentare. Intamplarea face ca distanata sa coincida cu niste case in dreptul carora nu era prea indicat sa opresti avand in vedere de cine erau locuite, iar dupa aceea urma o portiune dreapta de sosea, fara umbra si fara locuri in care se putea opri. Asa ca alerg 2km, imi dau seama ca nu este punct de alimentare, continui inca vreo 3km prin arsita, timp in care epuizez si ultimul strop de apa, si intru intr-o padure unde pe soseaua dreapta, cat vedeai cu ochii in departare nu se vedea nici o masina. Am o cadere psihica, incep sa merg si sa tip de unul singur in codrul pustiu: "Unde te-ai dus bai frate?!!!!" apoi si mai tare profitand de singuratatea locului: " Fiti-ar punctul de alimentare!! " Si ce sa vezi, pe un drum lateral, pefect camuflata se afla masina si Ioana asteptandu-ma. Evident ca mi-am inghitit vorbele si intreb candid: Ai auzit ceva? Noroc ca mergea motorul si ea era inauntru si am scapat basma curata.