TRR2013 etapa12 Berbesti - Lalosu
Si iata ca vine si vremea indoielii...
Plecam devreme din Berbesti (5:40) de teama caldurii de peste zi, dar nu caldura imi va face probleme in aceasta zi.
Am mers un pic cam repede pana pe la kilometrul 30, cand mica durere pe care o aveam inca de ieri in muschiul piciorului stang, devine dintr-o data suficient de mare incat sa simt cum se blocheaza tot corpul.
Ma rasucesc in loc de durere si ma opresc brusc.
Dupa cativa pasi durerea se atenueaza si continui, dar intr-un ritm de melc.
La prima pauza de alimentare incerc sa masez cu arnica, insa nu da rezultate miraculoase.
Apoi incerc cu Diclofenac Gel, tot nu se vede vreo schimbare, asa ca pana la urma adaptez ritmul alergarii la variatiile durerii.
Caldura de afara (31 grade) imi pare acum o problema secundara, nici macar durerea de la genunchi, cu care ma luptasem pana ieri, nu o mai simt.
Oamenii pe langa care trec ma privesc cu mare mila si remarc deja ca nu prea mai fac glume pe seama mea. Nici macar cainii nu ma mai latra :-)) !!!!
John are si el ceva probleme, dar se misca mai bine decat mine si se vede ca si-ar dori sa mearga mai repede, insa nu am cum sa-l ajut, caci depinde de logistica noastra (Ioana si masina).
Altfel spus, nu ca as fi vazut prea mult din peisaj, caci am fost cam tot timpul cu privirea in pamant, dar de la Berbesti si pana in Lalosu, unde s-a terminat etapa de 61 km, nu a fost decat un mare sat - practic continuu.
Daca la inceput mai vedeam dealuri spre orizont, odata ce am inaintat spre campie, nu am mai vazut decat case si iar case, oameni la munca campului si rareori masini.
O nota speciala pentru cei vreo 1000 de caini care ne-au latrat, din care circa 100 au iesit vitejeste din curti si ne-au fugarit pe strada, cauzand momente in care atentia ne-a fost distrasa de la alergare.
Sosirea in Lalosu a fost una speciala, in fata unor muncitori drumari, care cand afla ca venim in alergare tocmai de la Sighetul Marmatiei, lasa balta lucrul si se aduna ca la urs sa ne vada.
Am parte de o primire in aplauze, asa chinuit cum erau eu la ora aia ....
Ne-increzatori, intreaba de mai multe ori daca am venit pe picioare sau cu bicicleta.
Dau cu totii din cap admirativ si se indeamna unul pe altul sa se apuce de alergat, tachinandu-se amical.
Avem o mare bucurie fiindca in seara asta suntem acasa la Ioana unde o vom revedea pe Ana fiica noastra , si unde avem evident parte de o primire "ca la mama acasa".
Sarut mana mama Teodora!
Plecam devreme din Berbesti (5:40) de teama caldurii de peste zi, dar nu caldura imi va face probleme in aceasta zi.
Am mers un pic cam repede pana pe la kilometrul 30, cand mica durere pe care o aveam inca de ieri in muschiul piciorului stang, devine dintr-o data suficient de mare incat sa simt cum se blocheaza tot corpul.
Ma rasucesc in loc de durere si ma opresc brusc.
Dupa cativa pasi durerea se atenueaza si continui, dar intr-un ritm de melc.
La prima pauza de alimentare incerc sa masez cu arnica, insa nu da rezultate miraculoase.
Apoi incerc cu Diclofenac Gel, tot nu se vede vreo schimbare, asa ca pana la urma adaptez ritmul alergarii la variatiile durerii.
Caldura de afara (31 grade) imi pare acum o problema secundara, nici macar durerea de la genunchi, cu care ma luptasem pana ieri, nu o mai simt.
Oamenii pe langa care trec ma privesc cu mare mila si remarc deja ca nu prea mai fac glume pe seama mea. Nici macar cainii nu ma mai latra :-)) !!!!
John are si el ceva probleme, dar se misca mai bine decat mine si se vede ca si-ar dori sa mearga mai repede, insa nu am cum sa-l ajut, caci depinde de logistica noastra (Ioana si masina).
Altfel spus, nu ca as fi vazut prea mult din peisaj, caci am fost cam tot timpul cu privirea in pamant, dar de la Berbesti si pana in Lalosu, unde s-a terminat etapa de 61 km, nu a fost decat un mare sat - practic continuu.
Daca la inceput mai vedeam dealuri spre orizont, odata ce am inaintat spre campie, nu am mai vazut decat case si iar case, oameni la munca campului si rareori masini.
O nota speciala pentru cei vreo 1000 de caini care ne-au latrat, din care circa 100 au iesit vitejeste din curti si ne-au fugarit pe strada, cauzand momente in care atentia ne-a fost distrasa de la alergare.
Sosirea in Lalosu a fost una speciala, in fata unor muncitori drumari, care cand afla ca venim in alergare tocmai de la Sighetul Marmatiei, lasa balta lucrul si se aduna ca la urs sa ne vada.
Am parte de o primire in aplauze, asa chinuit cum erau eu la ora aia ....
Ne-increzatori, intreaba de mai multe ori daca am venit pe picioare sau cu bicicleta.
Dau cu totii din cap admirativ si se indeamna unul pe altul sa se apuce de alergat, tachinandu-se amical.
Avem o mare bucurie fiindca in seara asta suntem acasa la Ioana unde o vom revedea pe Ana fiica noastra , si unde avem evident parte de o primire "ca la mama acasa".
Sarut mana mama Teodora!
Sa ne aducem aminte...
Caldura si durere. Voi rezista?
Singuratatea alergatorului de ultra
Drumari odihnindu-se privesc mirati un alergator nebun
posted by Serban Chiurlea at
8:05 PM
0 Comments:
Post a Comment
Subscribe to Post Comments [Atom]
<< Home