TRR2013 etapa3 Salva - Budesti

O noua zi, inceputa printr-un start banal, urmata de un traseu pe o sosea lunga si monotona pana in Beclean.
Daniel si John sunt ok dar eu trag cu greu de mine, de parca nu as avea energie. Pe la ora 10 incepe deja sa fie foarte cald si nici un nor nu se vede pe cer. Trecem de Beclean, si ne inscriem pe niste drumuri mici ce leaga sate uitate de lume: Nuseni, Matei, Mociu, Fantanele. La ora pranzului, caldura torida pare ca a impietrit orice urma de viata. Nici macar cainii nu ne mai latra, iar putinii trecatori se uita la noi ca la niste naluci.
Avem parte si de bucati de drum neasfaltat si, spre norocul nostru, nu trec aproape deloc masini care sa ne umple de praf.
Oprim pentru o pauza in fata unei remorci pline cu stupi. Domnul care pazeste stupii - domnul Emil - un bistritean solid si rumen in obraji, vine sa ne previna sa nu ne speriem si sa damlovim cumva  albinele, chiar daca vin sa se aseze pe fata noastra...
Ii povestim de unde venim, dar nu pare foarte impresionat. Mai degraba suntem noi impresionati de jovialitatea, buna-dispozitie si vorba dintr-o bucata. Ne arata cu mare mandrie izvorul curatat de dansul dis-de dimineata si ne invita sa luam apa rece. Intr-adevar apa este ca gheata, dar pare cam tulbure pentru stomacurile noastre fragile, asa ca o folosim doar pentru racorit.
John este in elementul lui, de parca s-a antrenat la Maraton des Sables, la fel si Daniel care tine un ritm echilibrat, dar eu ma lupt pentru fiecare pas si transpir de parca sunt sub dus.
In sfarsit, ultimii 6 km din cei 62 ai etapei de azi, ne duc printr-un peisaj deosebit. Urcam din satul Fantanele si intram in padure bucurandu-ne de racoarea oferita. Odata traversata padurea, ajungem pe creasta unui deal de unde, in dreapta si in stanga noastra se deschid privelisti minunate asupra dealurilor care ne inconjoara. Un sat micut in stanga, un laculet in dreapta, cateva palcuri de padure si mozaicul loturilor de culturi in culori de galben, verde si maro.
Aproape de final, primim un telefon de la pensiunea din Sarmas, unde rezervasem cazare pentru noaptea asta.  Da, ati ghicit : camerele au fost date, se pare unor muncitori sezonieri care le ocupa pentru doua saptamani, nu doar o noapte ca noi - turistii . Nu aveam chef tocmai de asa ceva, dar deh !!!!
"Multumim" in gand si conducem pana in Apahida unde gasim prima pensiune cu camere libere.
Dupa o masa de seara copioasa ,  arsi de soare si multumind Domnului pentru aceasta noua zi, mergem cu totii la odihna binemeritata .