TRR2013 etapa13 Lalosu - Caracal
O singura comparatie imi vine in minte cand ma gandesc la etapa de ieri, fata de cea de azi : Agonie si Extaz.
Etapa avea sa inceapa cu un suflu nou inca de la prima ora, cand un proaspat alergator ni se alatura pentru ultimele doua etape din acest TRR: Narcis Badea.
Cu picioarele odihnite si avid de experienta "ultra", nici nu-mi dau seama cand trec primi 15 km.
Este destul de racoare, iar ceata adunata deasupra Otetului filtreaza razele soarelui dandu-ne senzatia ca alergam undeva rupti de timp si spatiu.
Dis-de-dimineata mi-am aplicat un bandaj elastic peste muschiul rebel de ieri, am zis un "Doamne ajuta" si am inceput sa alerg sperand in minununi. Care exista!
Acum, sigur, nu stiu cat e meritul patch-ului cu Diclofenac pe care mi l-a dat John inca de ieri si pe care l-am tinut lipit de picior peste noapte, sau al foilor de varza strivite (remediu babesc, bine-cunoscut in lumea sportivilor de ultra !!!) aplicate in plus si tinute in frau cu un bandaj aplicat cu strasnicie de Ioana, sau chiar vorbim aici de un miracol inexplicabil ....
In plus, am inteles intr-un final ( :-))) !!! ) ca daca nu mai fortez si alerg constant, nu o sa ma mai supere.
Dupa ce trecem de orasul Bals, cu peisajul dezolant al fostei Intreprinderi de Osii si Boghiuri - altadata faima regiunii intr-o epoca a industrializarii, ajunsa acum um mastodont ruginit si had, drumul e lipsit complet de umbra si avem noroc cu norii care se strang pe cer si apara de soare. In plus, adie o briza racoroasa care ne da ghes spre sud.
Drumul, altfel destul de monoton, ne duce pana la intrarea in Caracal - unde punem punct acestei etape de 61 km, penultima din editia din acest an a TRR.
Narcis este extaziat, este prima lui distanta peste maraton, eu si John ne bucuram ca am ajuns la ultima etapa, fiind inca in stare sa alergam.
Etapa avea sa inceapa cu un suflu nou inca de la prima ora, cand un proaspat alergator ni se alatura pentru ultimele doua etape din acest TRR: Narcis Badea.
Cu picioarele odihnite si avid de experienta "ultra", nici nu-mi dau seama cand trec primi 15 km.
Este destul de racoare, iar ceata adunata deasupra Otetului filtreaza razele soarelui dandu-ne senzatia ca alergam undeva rupti de timp si spatiu.
Dis-de-dimineata mi-am aplicat un bandaj elastic peste muschiul rebel de ieri, am zis un "Doamne ajuta" si am inceput sa alerg sperand in minununi. Care exista!
Acum, sigur, nu stiu cat e meritul patch-ului cu Diclofenac pe care mi l-a dat John inca de ieri si pe care l-am tinut lipit de picior peste noapte, sau al foilor de varza strivite (remediu babesc, bine-cunoscut in lumea sportivilor de ultra !!!) aplicate in plus si tinute in frau cu un bandaj aplicat cu strasnicie de Ioana, sau chiar vorbim aici de un miracol inexplicabil ....
In plus, am inteles intr-un final ( :-))) !!! ) ca daca nu mai fortez si alerg constant, nu o sa ma mai supere.
Dupa ce trecem de orasul Bals, cu peisajul dezolant al fostei Intreprinderi de Osii si Boghiuri - altadata faima regiunii intr-o epoca a industrializarii, ajunsa acum um mastodont ruginit si had, drumul e lipsit complet de umbra si avem noroc cu norii care se strang pe cer si apara de soare. In plus, adie o briza racoroasa care ne da ghes spre sud.
Drumul, altfel destul de monoton, ne duce pana la intrarea in Caracal - unde punem punct acestei etape de 61 km, penultima din editia din acest an a TRR.
Narcis este extaziat, este prima lui distanta peste maraton, eu si John ne bucuram ca am ajuns la ultima etapa, fiind inca in stare sa alergam.
Cei trei alergatori - pe fundal se vede Oltetul
Morunglav
In zare IOB-ul (Intreprinderea Osii si Boghiuri Bals)
Cu 10km inainte de final
John la final
posted by Serban Chiurlea at
8:19 PM
0 Comments:
Post a Comment
Subscribe to Post Comments [Atom]
<< Home