Saturday, July 13, 2013

TRR2013 etapa14 Caracal - Corabia

Dimineata. 4:30. Pentru prima oara nu mai am rabdare sa astept ceasul. Sunt nerabdator sa incepem si ultima etapa si zoresc pe toata lumea sa nu intarziem la startul de la ora 6:00.
Admiram soarele care rasare superb peste campurile de la intrarea in Caracal si pleacam in alergare prin briza dimineatii. Orasul este inca adormit in aceasta zi de sambata, asa ca ne permitem sa alergam in paralel toti trei (Eu, John si Narcis) povestind zgomtos. Curand lasam ultimele case in urma, trecem pe langa padurea de la Deveselu si ne angajam pe un drumul drept ce ne duce la Corabia.
Undeva pe dupa kilometrul 15 o masina alba oprita pe sensul nostru de alergare imi atrage atentia. Sunt parintii mei: Cristian si Paula, au venit sa ne incurajeze pe acesti ultimi kilometri. Dar surpriza nu se opreste aici, caci peste alti cativa kilometri vedem doi ciclisti ce se opresc in dreptul nostru. Din cauza castilor si  a costumatiei nu-i recunosc de la inceput. Oana si Gabi, participanti la primele doua editii TRR si-au pus dimineata bicicletele la tren si au venit si ei sa ne incurajeze. Sunt miscat si parca nu mai am rabdare sa tin ritmul constant. Alerg tare, poate chiar prea tare, caci undeva cu vreo 10 kilometri inainte de Corabia incep din nou sa am durerei in genunchi.
Dar Dumnezeu ne ajuta pana la capat si usor, usor, urmandu-l pe Narcis care este din Corabia, ne trezim pe plaja la Dunare, coboram cu greu niste trepte si ne aruncam in apa chiuind de bucurie. Tatal meu a adus o sampanie, ne stropeste frenetic, se fac poze, se strang maini, ne pupam, este o mare bucurie.
Il privesc pe John si vad in ochii lui aceeasi luminita pe care o simt si eu, caci dupa ce-m plecat de la Sighet acum 14 zile si am parcurs 800 de kilometri visand la acest moment, eram in sfarsit la malul Dunarii. Un vis implinit, impartasit cu toti cei care ne-au sustinut si ajutat si carora le multumim.
Dupa ce ne-am linistit, am fost toti invitati la Narcis acasa, unde mama lui: Agripina, ne-a primit cu bratele deschise si ne-a omenit, pentru care-i multumim inca o data.


 De nerabdarea alergam cam repede...

 Narcis ne arata drumul....

Echipa din ultima zi pe plaja la Corabia (de la stanga la drapta, in picioare): Agripina Badea, Paula si Cristian Chiurlea, Narcis Badea, John Callens, Gabi Solomon, Oana Badea, Ioana Chiurlea (in fata) Elviera Callens si Serban Chiurlea

6 Comments:

Anonymous Anonymous said...

Cu sufletul la gura am stat pana la ultima etapa, rugandu-ne sa va tina picioarele pana la final. Meritati din toata inima felicitarile si multumirile noastre, pentru ca alaturi de voi am trait si noi aceleasi emotii ale alergarii si am admirat deopotriva frumusetile de necontestat ale locurilor parcurse (si trebuie sa recunoastem ca avem o tara minunata).
Sper ca citind relatarile acestea le vor gusta si multi altii prin ochii si picioarele voastre.
Bravo, bravo, bravo!

Mery si intreaga familie

July 13, 2013 at 7:28 PM  
Blogger Bogdan Pop said...

Felicitari! Sunteti modele de urmat.

July 14, 2013 at 10:52 PM  
OpenID iuliandideanu said...

Felicitari Serban !! Tie si intregii echipe care v-a sustinut in acest proiect.Ati mai scris inca o pagina de ISTORIE.

Multumim !!!

July 15, 2013 at 9:58 PM  
Blogger Hadrian Lupu said...

Dupa bunul obicei, frumoasa aventura, frumoasa poveste! Anul asta a fost pana acum darnic in povesti, una mai frumoasa ca alta. Tura lui Lucian Clinciu prin Carpati si tura voastra. Nu am acum o palarie pe cap sa o fac una cu pamantul, dar uite, ma ridic in fata calculatorului si va zic: Bravo! Bine ca nu sunt prea multi ca voi, ca altfel nu as mai alerga, ci doar as citi povesti. Era o rubrica in Catavencu: Avem o tara. Cum procedam? Se pare ca ai gasit raspunsul corect: O alergam.

July 16, 2013 at 12:02 AM  
Blogger adrian said...

Bravo, felicitari!

July 16, 2013 at 9:07 AM  
OpenID boreal2007 said...

Asta este, fiecare duce cât poate. Păi, pe o distanță atât de scurtă, nu transpir nici măcar berea pe care o beau cu o seară înainte. Unde mai pui că rămân tot cu trei colăcei pe burtă. Dacă te bate gândul să treci la ture într-adevăr serioase, hmm, poate mă convingi și pe mine să mă urnesc din loc. Prin ianuarie mă bate gândul să reduc factura la întreținere printr-o fugă până la Vladivostok (cu întoarcere, bineînțeles, pe la cercul polar). Dacă ești interesat, dă-mi de știre. O s-o facem cu samagonu' în hidrator.

September 19, 2013 at 8:15 PM  

Post a Comment

Subscribe to Post Comments [Atom]

<< Home